Neolitc / Eneolitic

Umanitatea, în evoluţia sa milenară, a cunoscut, ca de altfel orice fiinţă umană, perioade evolutive intense, alternate cu cele de acalmie. O astfel de evoluţie intensă, chiar „revoluţionară”, este perioada neolitică, o perioadă care a scos umanitatea din latenţa paleolitică, când omul nu era decât un vânător-culegător rudimentar a cărui singură preocupare era supravieţuirea. În această perioadă, care se manifestă între 6500 – 3500 î. Hr, omul preistoric adoptă noi deprinderi economice, sociale, spirituale, care au marcat definitiv evoluţia ulterioară a umanităţii.
Se trece la noi preocupări economice, şi ne referim aici la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, ocupaţiile anterioare, pescuitul vânatul şi culesul, devenind complementare. Dar, dincolo de aceste două fenomene se ascund aspecte care fac ca această perioadă să fie cu adevărat „revoluţionară”. Aceste preocupări economice determină alte preocupări şi deprinderi socio-culturale. Bunăoară, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor determină sedentarizarea comunităţilor preistorice, care sunt „obligate” să se aşeze pentru a practica noile îndeletniciri, tot acum apare ceramica, poate ca o necesitate de a prepara cerealele precum şi inovaţiile tehnice legate de amenajarea habitatului, a realizării de unelte rezistente şi eficiente, adecvate noilor necesităţi, precum şi apelarea comunităţilor preistorice la noi resurse, cum ar fi sarea.
În anii ’60 se formează colecţia de la Ciumeşti–Berea, numită colecţia Kovács, realizată de preotul reformat Gyula Kovács din satul Berea care, probabil sub îndemnul medicului Ernő Andrassy, a început să colecteze vestigii arheologice din zona comunelor Ciumeşti, Sanislău, Foieni. Pe baza materialului şi a informaţiilor furnizate de colecţia Kovács au început primele săpături sistematice, în anii 1962–1965, în hotarul comunei Ciumeşti, şi anume, în punctele Ciumeşti II–Păşune, Berea I, Berea IX, Berea X–XI. Cercetări ulterioare au fost întreprinse de Eugen Comşa precum şi de János Németi, între anii 1970–1982, la: Carei, Dindeşti, Moftinu Mic, Pişcolt–Nisipărie,–Lutărie,–Cărămidărie, Tiream şi Văşad, multe dintre aceste săpături având un caracter de salvare.
Problematica neoliticului timpuriu din nord-vestul României a fost întrucâtva clarificată în urma săpăturilor arheologice desfăşurate, în anii ’1970–’80, la Homorodu de Sus şi de Mijloc, Dumbrava. În ultimele două decenii, importante descoperiri s-au făcut în siturile de la Tăşnad–Sere (unde regretatul Neţa Iercoşan a săpat mai bine de un deceniu) şi Călineşti Oaş–Dâmbul Sfintei Mării, care reprezintă cel mai nordic punct cu descoperiri Starčevo–Criş din România. Cercetările din ultimele două decenii îşi păstrează caracterul unor săpături de salvare, singurele cercetări sistematice fiind efectuate, începând din 1995, de către János Németi, la Pişcolt, fără însă ca descoperirile să fie publicate. La acestea adăugăm săpăturile de la Halmeu–Vamă şi Urziceni–Vamă efectuate în ultimii cinci ani.
Comunităţile preistorice manifestă o predispoziţie pentru amplasarea aşezărilor pe cursuri de ape curgătoare, pe o serie de forme pozitive, mici înălţimi cu aspect de popine sau altele cu aspect de grinduri şi care domină suprafaţa generală a terenului, constituind insule neinundabile, sau numai temporar inundabile. În acest sens, menţionăm pe teritoriul judeţului Satu Mare limita mlaştinii Ecedea, situată pe linia Berveni, Cămin, Căpleni, Domăneşti, Moftinu Mare, Ghilvaci, Doba, Boghiş, care continuă şi dincolo de graniţă, limită pe care, se situează numeroase aşezări neolitice.
Cât priveşte dimensiunea aşezărilor, acestea sunt în general mici, de aproximativ 2–3 ha, ceea ce corespunde unei populaţii de circa 60–85 locuitori şi care gravitează în jurul unei aşezări principale care măsoară aproximativ 50 ha. Acest tip de organizare intercomunitară poate fi atestată în toate orizonturile culturale cercetate. Astfel de aşezări întinse avem la Tăşnad, Homorodu de Sus, Carei, Pişcolt, Căpleni, Moftinu Mic, Moftinu Mare, Berea, Ciumeşti, Urziceni, Medieşu Aurit, Dumbrava, Halmeu, etc.
Locuinţele erau fie adâncite în pământ, fie de suprafaţă. Cele din prima categorie (descoperite la Tăşnad–Sere, Pişcolt, Urziceni, Halmeu, Moftinu Mic, Homorodu de Sus, Carei, Berea, etc.), pe lângă multe inconveniente, prezintă avantajul că sunt răcoroase vara şi se încălzesc mai uşor iarna. Intrarea consta dintr-o treaptă adâncită, realizată pe una dintre părţii, de obicei pe partea de sud. Apoi, este posibil să fi existat şi aşa-numitele vetre portabile, confecţionate din ceramică, în care se punea jar și astfel se putea asigura un anumit confort termic. Locuinţele de suprafaţă (descoperite la Tăşnad–Sere, Moftinu Mic–Pescărie B, la Căpleni–Canton CFR, la Căpleni–Aşezare neolitică, Urziceni–Vamă, Halmeu–Vamă, etc.) au fost construite din lemn şi lut. Utilizarea lemnului s-a restrâns la strictul necesar, comunităţile preistorice integrându-l în construcţii cu împletituri de nuiele bătute cu argilă sau numai cu lut amestecat cu paie, pleavă, etc. În general, construcţiile anexe (grajduri) erau lipite de peretele locuinţei din motive practice, iarna locuinţele pierzând mai puţină căldură. Nu întotdeauna aceste locuinţe au fost prevăzute cu locuri de foc în interior, mai ales că probabil majoritatea activităţilor se desfăşurau în aer liber, casele fiind mai mult un spaţiu de dormit. Acoperişul locuinţei era, în general, construit în două ape, fiind realizat din paie, trestie şi stuf. Locuinţele erau scunde, astfel fiind mai puţin expuse vânturilor. Casele au fost orientate în general spre sud deoarece, nefiind prea luminoase şi călduroase, prispa sau pridvorul din faţa intrării era locul obişnuit de desfăşurare a diferitelor activităţi casnice, îndeosebi torsul şi ţesutul îmbrăcăminţii. În general, locuinţele erau cu o singură încăpere.
În această perioadă se manifestă pe teritoriul judeţului culturile Starčevo–Criş, grupul Pişcolt (sau cultura Ciumeşti) şi cultura Herpály (sau Salca–Herpály), care se diferenţiază prin tehnica de confecţionare şi de ornamentare a ceramicii: incizare, ciupire, barbotinare, pictare, ornamente aplicate, etc. Pe lângă ceramică, care reprezintă materialul preponderent dintr-o aşezare neolitică, sunt frecvente diferite tipuri de unelte din piatră. În această perioadă apar, pe lângă uneltele cioplite folosite în epocile anterioare, topoare de piatră şlefuite, ulterior perforate, care permit înmănuşarea lor, oferind un mai bun randament în utilizare.
Un rol deosebit, de acesta dată în privinţa evaluării sistemelor religioase, sunt descoperirile de statuete antropomorfe, zoomorfe, altăraşe, pintadere etc. (Tăşnad, Homorodu de Sus, Carei, Pişcolt, Căpleni, Moftinu Mic, Berea, Ciumeşti, Urziceni, Dumbrava, Halmeu), considerate ca manifestări ale unui cult legat de pământ, ca dătător de viaţa, fapt firesc având în vedere caracterul pregnant agricol al comunităţilor neolitice. În general, pentru aceasta perioadă, sunt caracteristice statuetele feminine la care s-au redat cu precădere atributele feminine: sâni, şolduri proeminente, care marchează feminitatea, dar şi fecunditatea (un număr impresionant de astfel de statuete au fost descoperite la Tăşnad–Sere şi Homorodu de Sus–Ograda Borzului).
Referindu-ne la ritualurile funerare, în această epocă predomină inhumaţia, defunctul fiind aşezat în poziţie chircită, pe un „pat” de fragmente ceramice provenind din vase mari şi este „acoperit” tot cu fragmente ceramice. Depunerea sau acoperirea rituală se leagă de ideea genezei cosmice a omului. Ideea este întâlnită în multe mitologii, naşterea omului din pământ şi întoarcerea lui tot acolo. Tot în acest sens menţionăm câteva expresii din mitologia funerară aflate şi acum în circulaţie: „din pământ vii şi în pământ te întorci”, „s-a făcut oale şi ulcele”; în unele zone se practică şi spargerea rituală a vaselor. Unele morminte pot fi interpretate ca o precauţie împotriva eventualei întoarceri a defunctului între cei vii; în aceste cazuri, defunctul era aşezat în poziţie ghemuită, şi poate legat cu sfoară. În alte cazuri această poziţie trebuie pusă în legătură cu speranţa unei renaşteri, aspect simbolizat şi de aşezarea defunctului în poziţie fetală.

Epoca eneolitică se manifestă în perioada 3500–2300 î. Hr. şi reprezintă o etapă istorică relativ frământată şi complexă, atât datorită fenomenelor economice şi sociale noi, generate de apariţia şi dezvoltarea metalurgiei aramei, cât şi a influenţelor etno-culturale sudice şi răsăritene. Astfel, în locul marilor comunităţi agricole stabile specifice epocii neolitice târzii se produce o fragmentare culturală zonală, care va duce la apariţia unor cercuri şi orizonturi culturale noi, pe teritorii întinse. Acest fenomen constituie, de fapt, începutul procesului de indo-europenizare. Este o epocă în care, pe lângă utilizarea cu precădere a pietrei, apar şi obiecte confecţionate din aramă. În această perioadă, pe teritoriul judeţului se manifestă cultura Tiszapolgár şi cultura Bodrogkeresztúr, culturi care fac parte din civilizaţiile mari ale epocii eneolitice din Bazinul Tisei Superioare.
Primele materiale eneolitice apar în colecţia Kovács pe baza cărora s-au făcut o serie de cercetări în zona Ciumeşti – Berea în anii ‘60. Paralel cu acestea, Tiberiu Bader a realizat o serie de sondaje în zona Homoroade, în anul 1968, descoperind o importantă aşezare din cultura Tiszapolgár. În anii ‘90, Neţa Iercoşan realizează o serie de săpături arheologice la Carei–Cozard, Dumbrava–La Cosma, Vezendiu–Drumul Tireamului.
În această epocă se practică inhumaţia, defunctul fiind aşezat în poziţie chircită, orientat E–V, culcat pe partea stângă sau dreaptă, cu capul orientat spre V sau E. La Urziceni–Vamă au fost descoperite 40 astfel de morminte, fiind cea mai mare necropolă din cultura Bodrogkeresztúr din România cunoscută în prezent, iar la Cămin–Podul Crasnei au fost cercetate nouă morminte. Se pare că poziţionarea defunctului pe o parte sau alta este determinată de sexul defunctului, respectiv femeile sunt chircite pe partea stângă, iar bărbaţii pe partea dreaptă. Diferenţele dintre sexe continuă şi în ceea ce priveşte inventarul funerar. În mormintele de femei, numărul vaselor este mai mare (6–7 vase), fiind aşezate de jur-împrejurul mortului, iar în zona bazinului se găsesc în multe cazuri şiraguri de mărgele de scoică, probabil utilizate la ornamentarea vestimentaţiei. La bărbaţi numărul de vase este semnificativ mai mic, 1–2 vase, poziţionate de regulă în zona picioarelor, alături de care se găsesc unelte de piatră sau cupru, respectiv vârfuri de săgeţi, cuţite, răzuitoare, străpungătoare.
Numărul şi corelaţia mormintelor în necropolă sunt semnificative pentru statutul social şi pentru locul individului în societate. Cimitirele sunt de regulă de dimensiuni medii, cca. 50 de morminte fiind poziţionate în zone joase mlăştinoase sau pe grinduri puţin înalte, neinundabile. Înhumaţii se află poziţionaţi la mică adâncime, până la 50 de cm. De remarcat că mormintele sunt dispuse pe şiruri, fără ca acestea să se suprapună sau intersecteze, fapt ce relevă că înmormântările se fac într-o perioadă scurtă de timp şi sunt marcate printr-un semn tombal.
În această perioadă apar piesele de cupru, cunoscându-se o înflorire a metalurgiei cuprului. Fiind un metal rar, cuprul se utilizează cu precădere pentru piese de podoabă sau de prestigiu, fiind descoperite puţine piese pentru care se poate presupune un caracter utilitar. Cele mai multe piese de cupru descoperite le constituie topoarele, de diverse tipuri, topoarele-dălţi, cuţitele. Astfel de descoperiri avem preponderent în necropolele de la Urziceni-Vamă, Cămin–Podul Crasnei, Ciumeşti, Hotoan, în inventarul funerar al mormintelor. Tot ca inventar funerar sunt descoperite ace, străpungătoare, podoabe de cupru, mărgele. Prelucrarea aurului în această perioadă este reprezentată pe teritoriul judeţului nostru prin două piese de podoabă, ambele găsite ca inventar funerar în cadrul unor morminte de femei. Prima piesă o reprezintă podoaba de păr descoperită în M6 de la Cămin–Podul Crasnei, frumos ornamentată. Cea de-a doua piesă reprezintă tot o podoabă de păr, de formă conică, descoperită la Urziceni–Vamă în M29. Piesele sunt realizate din foiţă de aur de 24K şi sunt realizate prin batere.

 

Halmeu - Sit KIRALYDOMB

În punctul de hotar Királydomb habitatul prezintă un caracter aparte. Două grinduri vecine, foarte bine pronunţate au oferit adăpost oamenilor încă din epoca neolitică.

Halmeu - Sit VAMA

Situl arheologic de la Halmeu, situat mai exact la punctul de trecere a frontierei cu Ucraina a fost descoperit în urma lucrărilor de construcţii de ma magazinele “Dutty Free”.