Hija - Sit arheologic

sit arheologicMunţii care înconjoară satul Hija au oferit, prin pantele lor domoale, un mediu prielnic locuirii umane. Un sit arheologic deosebit de interesant îl reprezintă aşezarea cu cuptoare de redus minereul de fier din epoca La Tene, situată în punctul de hotar numit “Hurca”. În anul 1979, expediţia arheologică a Universităţii din Ujgorord, condusă de prof. dr. Vjaceslav Kotigorosko a cercetat 20 de asemenea cuptoare.

Descoperirea se integrează într-un mediu cultural aparte, caracteristic microregiunii. Valea râului Botar, afluent al Tisei, oferă o materie primă cunoscută sub denumirea de “fier de baltă”. Fierul de baltă era extras prin săpături la suprafaţă şi transportat în locuri special amenajate, cum este şi Hurca. Pe aceste amplasamente au fost construite cuptoare din lut, în care se ardeau bucăţi de fier de baltă. În urma arderii, fierul de baltă se topea şi se scurgea spre baza cuptorului, formând o lupă de fier. După răcirea cuptorului, lupa de fier era extrasă şi folosită ca materie primă pentru fabricarea uneltelor şi armelor. Această îndeletnicire a persistat în zonă începând din secolul III-II . î. Chr. şi până după cucerirea cetăţilor dacice de către romani.