Novoseliţa

Available in:
novolesitaLocalitatea este aşezată în partea de sud-est a lanţului muntos Huta, la 22 de km distanţă de centrul raional Vinogradovo şi 8 km de Korolevo.
    Conform recensământului din 2001, comuna are un număr de 1412 locuitori, dintre care 99,93% s-au declarat de etnie ucraineană, iar 0,07% de etnie maghiară.
    Prima menţiune documentară certă a localităţii datează din anul 1619, deşi, după unele păreri, satul ar fi fost menţionat mult mai timpuriu, încă din 1378. Satul s-a format în hotarul satului Csarnatő, şi din acest motiv denumirea sub care apare în anul 1619 are forma de Csarnatu Wyfalu (satul nou Csarnatő). În 1628 este menţionat în forma Olah Ujfalu (satul nou românesc), pentru a-l deosebi, pe baza compoziţiei etnice, de satul cu acelaşi nume aflat dincolo de Tisa. În 1748, după deschiderea minei de sare din zonă, este pomenit ca Sós Ujfalu (só (lb. maghiară) = sare ), denumire care devine oficială din anul 1907.
Primii locuitori au ajuns aici din zona Maramureş şi Bereg. Începând cu secolul al XVIII-lea, majoritatea locuitorilor sunt de etnie ucraineană. Denumirea în limba ucraineană apare pentru prima dată în scris în anul 1773.
Pe parcursul evului mediu şi până în secolul al XIX-lea aparţine domeniului Nyaláb, aflat în proprietatea familiei Perényi. În anul 1717 satul a fost devastat de tătari, care au distrus total o gospopdărie şi parţial alte 19. În 1718 trăiau în sat 18 persoane plătitoare de impozite, pentru ca în 1748 numărul locuitorilor să ajungă la 40.
În localitate funcţionează două muzee. Muzeul etnografic conţine aproximativ 250 de exponate reprezentative pentru civilizaţia tradiţională din zona Ugocei. În muzeul de artă sunt expuse piese de o valoare istorică deosebită, cele mai reprezentative fiind picturile datând din secolul al XVII-lea. Un important obiectiv turistic îl reprezintă biserica de lemn monument istoric construită în secolul al XVII-lea, care păstrează în interior fragmente de frescă de rară frumuseţe.

Biserici

Navigation


County Museum of Satu Mare
Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 21
440031, Satu Mare
România
Tel.: 004 0261 737526
Fax.: 004 0261 768761
Email:[email protected]

Complete details
Proiect finanţat
Sigla UE
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.