Epoca Romană

Istoria politică a Europei centrale este caracterizată în epoca romană de o permanentă alternanţă între perioade de pace şi război cu triburile dacice, sarmatice şi germanice. Barbarii atacau în perioade de instabilitate politică, când armata romană era mai puţin organizată, dar erau şi perioade când şi ei la rândul lor erau împinşi de alte triburi germanice venite din nordul Europei. Romanii deseori foloseau principiul „divide et impera” şi învrăjbeau triburile între ele promiţând bani şi pământ în interiorul provinciilor.
Primele descoperiri arheologice de epocă romană ce provin din judeţul nostru au fost recuperate la sfârşitul secolului al XIX-lea de la Apa şi Boineşti. Acestea sunt inventare funerare din morminte de incineraţie cu spade, umbouri de scut, vârfuri de lance şi sunt urme lăsate de tribul germanic al vandalilor. Prima cercetare ştiinţifică într-o aşezare din epoca romană a fost efectuată la Ciumeşti–Malomháta, în cadrul unei săpături a Institutului de Arheologie al Academiei Române, direcţionată pe dezvelirea unei aşezări celtice. Începând din anii 1960 s-a intensificat activitatea arheologică a specialiştilor din Satu Mare. Au fost cercetate intens aşezarea şi cimitirul de incineraţie de la Medieşu Aurit–Şuculeu şi La Leşu şi aşezarea de la Lazuri–Râtul lui Bela. O serie de săpături de mai mici dimensiuni au fost desfăşurate în hotarele localităţilor Bolda, Culciu Mare, Moftinul Mic, Lazuri, Oraşul Nou, Satu Mare, Căpleni, Foieni.
După schimbările politice din 1989 cercetarea epocii romane în judeţul Satu Mare a continuat cu demararea cercetării sistematice a aşezării de la Lazuri–Lubi tag bazată pe colaborările Muzeului Judeţean Satu Mare cu instituţiile arheologice ale Academiei Române. Activitatea arheologică din judeţ a fost, totuşi, direcţionată în mai mare măsură spre săpături de salvare generate de marile investiţii (vămile de la Petea, Urziceni, Halmeu, conductele de gaz Halmeu–Apa–Tăşnad, cablarea Romtelecom, şoseaua Petea–Supur, etc.).
În stadiul actual al cercetărilor încă rămâne puţin lămurită măsura în care marile războaie daco-romane de la începutul secolului al II-lea p. Chr. au afectat teritoriul judeţului nostru. Foarte probabil că trupele romane, îndreptându-se spre cetăţile dacice din Bazinul Tisei Superioare, au construit castre de marş din pământ şi pe teritoriul judeţului Satu Mare. O linie romană de demarcaţie, avansată în faţa limesului Porolissensis sau chiar o primă linie de graniţă a Daciei lui Traian a fost cercetată în ultimii ani la Supuru de Sus pe o lungime de 6 km.
După stabilizarea situaţiei Daciei din perioada lui Hadrian, teritoriul judeţului Satu Mare a fost locuit de mai multe triburi, denumite „barbari” de către romani. Foarte probabil că legiunile romane au distrus numai fortificaţiile şi locurile sacre ale dacilor, populaţia rurală, adică producătorii agricoli care asigurau alimentaţia trupelor, au trăit mai departe şi în epoca romană. În acest sens, indicii arheologice, precum fibulele romane puternic profilate, există în aşezările de la Medieşu Aurit–Şuculeu şi Acâş–Râtul lui Maitini sau Podul Crasnei.
În anii 160–180 p. Chr., pe parcursul războaielor marcomanice limesul dunărean a fost zguduit de atacurile concentrate a barbarilor, provocate de migraţia goţilor dinspre nordul îndepărtat înspre Marea Neagră. În această perioadă pătrund pe teritoriul judeţului nostru populaţii germanice din triburile vandalilor hasdingi şi a victovalilor. Morminte de incineraţie ale luptătorilor germanici, cu spade îndoite, cu umbouri de scut, cu pinteni şi vârfuri de lance apar la Apa, la Boineşti–Bélavára, dar şi alături de morminte dacice în cimitirul de la Medieşu Aurit–La Leşu. Foarte probabil, că această pătrundere a fost una paşnică, primii veniţi fiind grupuri mici de războinici, care s-au aşezat alături de populaţia dacică locală.
În perioada de după războaiele marcomanice evoluţia culturii materiale de pe teritoriul judeţului se leagă organic de fenomenele arheologice din Europa Centrală. Se formează o cultură materială mixtă, daco-germanică. În aşezări, alături de ceştile dacice (Supuru de Sus–Togul lui Cosmi, Medieşu Aurit–Şuculeu), de vasele ornamentate cu brâu alveolat de tradiţie dacică apare masiv materialul arheologic germanic aparţinând culturii Przeworsk (Petea–Vamă). Vase germanice arhaice, modelate cu mâna, cu forme biconice sau din pastă fină negricioasă se regăsesc alături de construcţii caracteristice ca locuinţele adâncite în pământ cu câte trei sau patru stâlpi pe laturile scurte, locuinţe cu gropi de stâlpi în şiruri sau gropi rectangulare cu pereţi arşi în aproape toate aşezările din Câmpia Sătmăreană. Un caracter aparte are aşezarea de la Medieşu Aurit–Şuculeu, unde a fost demonstrată existenţa unui centru de producţie a ceramicii, specializat în producerea vaselor de provizii, cu cuptoare de veche tradiţie pentru arderea ceramicii şi cu material arheologic predominant dacic.
Cultura materială barbară din Europa Centrală este caracterizată în această perioadă de fenomene de aculturaţie, manifestate sub forma preluării unor elemente din cultura materială romană. În afară de importuri, precum vase de tip terra sigillata de la Corund–Pe Izvoare, fibule romane de la Acâş–Râtul lui Maitini Lazuri–Lubi Tag Petea–Vamă, vase de bronz de la Berveni–Holmoş, barbarii preiau în a doua jumătate a secolului al III-lea tehnologia producerii ceramicii fine ştampilate şi a ceramicii zgrunţuroase iar la marginile aşezărilor se formează adevărate cartiere industriale. Alături de influenţa romană pătrunde dinspre nord o nouă cultură materială caracteristică lumii germanice, atestabilă prin forme noi de vase şi un nou stil arhitectural manifestat prin locuinţe lungi, cu şanţuri de fundaţie ca la Berveni–Holmoş.
În secolul al IV-lea aşezările evoluează mai departe. Din eşantionul ceramic dispare aproape în totalitate ceramica modelată cu mâna, formele ceramice sunt preluate aproape în totalitate de la romani, dar apar şi unele forme arhaice transpuse la roata olarului. Pe parcursul acestui secol la Lazuri–Râtul lui Bela apar deja elemente ale culturii materiale gotice (cultura arheologică Sântana de Mureş – Cerneahov) care prevestesc etapa timpurie al epocii migraţiilor.
Pe baza descoperirilor arheologice este destul de dificil să facem afirmaţii clare privind modul de viaţă al oamenilor din epoca romană de pe teritoriul judeţului Satu Mare. Descoperirile de seceri şi coase de la Lazuri–Râtul lui Bela atestă cultivarea grânelor iar cleştii de fierar semnalizează practicarea acestei meserii în aşezările de la Apa–Moşia Brazilor şi Petea–Vamă. Alături de agricultură şi meşteşuguri, caracterul războinic al societăţii este demonstrat prin descoperirea mai multor vârfuri de lance, care apar în aşezări alături de obiecte de uz cotidian
Perioada prăbuşirii Imperiului Roman este numită convenţional etapa timpurie a epocii a migraţiilor, fiind considerată, în primul rând pe baza scrierilor autorilor antici, o epocă neliniştită. Sursele relatează cu lux de amănunte năvălirile sângeroase ale hunilor şi ale altor popoare migratoare asupra oraşelor romane. Descoperirile arheologice din ultimele decenii din afara graniţelor Imperiilor Romane demonstrează foarte clar existenţa unei reţele de aşezări în Bazinul Carpatic cu o populaţie sedentară, care foarte probabil şi-a continuat traiul şi sub dominaţia politică a hunilor. O asemenea aşezare a fost cercetată la Pişcolt–Lutărie, cu gropi de provizii pentru grâne şi cu o „uliţă” formată dintr-un şir de locuinţe adâncite în pământ. Ceramica poartă caracteristicile generale ale materialului arheologic sarmatic din Bazinul Carpatic, însă piaptănul de os, poate indica şi o influenţă germanică în aşezare. Influenţele estice sunt atestabile în perimetrul aşezării printr-un mormânt dublu de inhumaţie, unde alături de bărbatul de 22–24 de ani, depus întins pe o parte, cu arcul reflex caracteristic, a fost înmormântată şi soţia/sclava (?) lui, o femeie tânără de 14–16 ani, culcată lângă bărbat în poziţie chircită, subordonată.
După moartea lui Attila în 456 dominaţia politică în Bazinul Carpatic a fost preluată de triburile germanice. O femeie nobilă a fost înmormântată în a doua jumătate a secolului V în perimetrul localităţii Dindeşti. Îmbrăcămintea ei, cu două fibule de argint exagerat de mari reflectă moda vremii, surprinzător de unitară pe un spaţiu geografic uriaş, de la Marea Caspică până la Oceanul Atlantic.
Etapa timpurie a epocii migraţiilor încheie perioada fascinantă a antichităţii iar pe parcursul secolelor următoare cultura materială din Europa Centrală se schimbă treptat şi se formează cea caracteristică Evului Mediu.