rezumatele lucrarilor
Unelte Document
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail
Dr. Robert Gindele – Complexul dacic de la Malaya Kopanya
Conform acordului de colaborare ştiinţifică transfrontalieră dintre Muzeul Judeţean Satu Mare şi Universitatea naţională din Ujgorod, au fost efectuate săpături arheologice de-a lungul a mai multor ani în perimetrul complexului dacic de la Malaya Kopanya, raionul Vinogradiv, regiunea Transcarpatia.
În zona din Ucraina aflată la vest de Carpaţi în satul Malaya Kopanya, la doar 15 km de localitatea de frontieră Tarna Mare din judeţul Satu Mare, se află una dintre cele mai impresionante cetăţi dacice. O mare parte din suprafaţa sa a fost deja cercetată, conturându-se imaginea unei aşezări ce a reprezentat un important centru al civilizaţiei dacice, una dintre davele la care fac referire autorii antici. O mare parte din ceea ce cunoaştem despre cetatea dacică de pe malul Tisei se datorează profesorului Vjačeslav Kotigoroško de la Universitatea din Ujgorod. În acest an se împlinesc 30 de ani de când V. Kotigoroško a început săpăturile sistematice de Malaya Kopanya, stabilind că fortificaţia a fost construită şi locuită de către daci. De atunci, în fiecare an, sunt efectuate săpături arheologice, ele având ca rezultat apariţia unor informaţii noi referitoare viaţa oamenilor ce au trăit în zona Tisei superioare, în secolele de la turnura dintre era păgână şi cea creştină.
Aşezarea, cu o suprafaţă de 3,5 ha, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei, într-un defileu în care, ieşind spre câmpie, râul străbate ultimele culmi ale Carpaţilor. Sistemul de apărare al cetăţii este deosebit de complex, demn de un mare centru politic, comercial şi religios aflat la fruntariile nordice ale Daciei.
Ca urmare a intenselor cercetări şi a caracterului spectaculos al materialelor descoperite, vestigiile de la Malaya Kopanya au intrat şi în atenţia cercurilor ştiinţifice din România. Ministerul Culturii prin intermediul Muzeului Judeţean din Satu Mare a sprijinit şantierul arheologic realizând finanţarea parţială a săpăturilor şi a achiziţionare aparaturii necesare de cercetare şi înregistrare a datelor de pe şantierul arheologic. S-a urmărit şi sprijinirea activă a cercetărilor arheologice prin participarea unor specialişti din Satu Mare.
Cercetări din anul 2008. Pe teritoriul cetăţii au fost practicate trei suprafeţe (S XXXVII – XXXIX) cu o suprafaţă totală de 152 de metri pătraţi. În primele două suprafeţe au fost descoperite obiecte dacice datate la începutul erei noastre: ceramică dacică modelată cu mâna şi la roata olarului, fragmente de piatră de râşnită şi două fibule de bronz din sec I e.n. În suprafaţa XXXIX în stratul de cultură dacic a fost descoperită o locuinţă rectangulară, adâncită în pământ, cu vatră, databilă în secolele X- XI era nostră. S-au mai găsit un număr mare de vase ceramice sparte, caracteristice pentru evul mediu.
Menţionăm că în perimetrul complexului dacic de la Malaya Kopanya pentru prima dată au fost descoperite podoabe din aur. Acestea sunt: fragmente dintr-un torques (total 510 grame) tăiat în bucăţi, şi de asemenea un mâner de la un pandantiv tip găletuşă şi garnituri de la o brăţară. Torquesul a fost purtat la gât, fiind confecţionat din trei sârme groase din aur şi capete de îmbinare lucrate minuţios, ornamentate printr-o reţea de sârmuliţe. În forma completă avea o greutate de peste 1 kg. Brăţara este ornamentată prin şiruri de globule şi are o greutate de peste 70 g.Analogiile cunoscute ne permit să spunem că aceste torquesuri au fost confecţionate în sec. IV- III î.e.n şi erau considerate semnele unui statutului social aparte şi se transmiteau din generaţie în generaţie. Astfel a fost posibilă descoperirea înr-un mormânt datat din sec I î.e.n.
Contextul descoperirilor este deosebit de important, fiind foarte probabil cel mai mare cimitir dacic. În cursul campaniei de săpături din 2008 au fost descoperite piese de podoabă din argint, bronz şi fier, 11 spade îndoite ritual, 3 săbii curbe dacice (sica), mai multe vârfuri de lance şi pinteni. Descopririle din cimitir reflectă o elită războinică, cu un potenţial economic foarte ridicat, din timpul lui Burebista.
Drd. Szilágyi Levente – Valori etnograce în context transfrontalier
Zona de frontieră a fost mereu privită cu interes de cercetătorii în domeniul etnografiei şi anropologiei. Este o zonă de întrepătrundere a diverselor identităţi, existente sau create artificial. Este important de observat evoluţia pe care o are populaţia de o parte şi de alta a graniţei, imediat după formarea acesteia.
Pentru zona de graniţă româno-ucraineană, fenomenul este cu atât mai interesant cu cât graniţa a apărut relativ recent, după primul război mondial, divizând o comunitate unitară din punct de vedere al tradiţiilor, obiceiurilor şi din punct de vedere identitar. Graniţa poate fi asimilată, metaforic vorbind, atât unei „porţi” – în sensul de obstacol în calea comunicării, cât şi a unui „pod” – în sensul unificator pe care îl urmăreşte Europa de azi.
Drd. Diana Iegar – Monumentele istorice în arhive documentare
Pe măsura trecerii timpului, istoria a găsit mereu izvoare alternative. Acum aproximativ două secole, dacă ne referim la zona noastră, exista o delimitare clară între ştiinţa istorică, scrisă exclusiv pe baza documentelor, şi arheologie, care nu devenise încă un domeniu ştiinţific, fiind rezervat excentricilor înstăriţi, pasionaţi colecţionari de obiecte cu valoare estetică.
Dacă arheologia a devenit, pentru perioada începând cu evul mediu, o sursă de informaţii de neînlocuit, ultimii ani ne-au dovedit că situaţia este reciprocă. Istoricii au descoperit în arhivele documentare tipuri de documente care nu atrăseseră iniţial atenţia cercetării: inventare, testamente, surse scrise care conţin descrieri. Domeniul în care aceste documente sunt foarte importante este cel al istoriei arhitecturii şi al vieţii cotidiene.
Un caz reflectă întocmai această teorie. Este vorba despre cel al castelului din Vinogradovo, care a aparţinut baronilor din familia Perenyi.
O sursă complexă o constituie un inventar datând din anul 1773. Inventarul, realizat pe seama lui Alexandru şi Emeric de Perenyi, acesta din urmă încă minor, are două părţi: prima se referă la bunurile mobile din curia de la Vinogradovo, iar cel de al doilea la bunuri imobile, cuprinzând părţile de moşie ale celor doi din comitatul Ugocea. Comisia oficială care a realizat inventarul relatează şi locurile de păstrare ale obiectelor. Cu alte cuvinte, putem crea o imagine generală asupra compartimentării interioare a casei de locuit, dar şi asupra numărului şi tipului anexelor, care astăzi nu mai există.
În prima parte a inventarului găsim o descriere generală a rezidenţei. Avem date sumare despre aspectul exterior al castelului: geamurile sunt realizate din sticlă, prinsă în rame de cositor. Beneficiem de informaţii bogate care contribuie la istoria alimentaţiei acelei perioade, bazându-ne în primul rând pe tipurile de ustensile păstrate mai ales în bucătăria, cămara şi podul curiei. Înafara curiei propriu-zise, există construcţii anexe necesare funcţionării acesteia ca un centru economic de domeniu.
Acest izvor extrem de detaliat este doar un exemplu asupra informaţiilor pe care le putem obţine în arhivele documentare. Desigur, acestor tipuri de surse, care reconstituie în mod special aspecte ale modului de viaţă, al culturii materiale şi al arhitecturii li se adaugă informaţii de altă factură, pe care nu le-am prezentat aici (informaţii referitoare la viaţa spirituală, aspectul şi inventarul monumentelor ecleziastice, istoria armamentului etc.).
Mircea Drăgan – Intervenţii la faţade în zone protejate. Câteva consideraţii din punct de vedere al legislaţiei actuale
Este cunoscut ca problemele referitoare la pastrarea si ingrijirea orasului istoric necesita o abordare complexa. In acest context ar fi bine ca interventiile planificate sa concorde posibilitatilor reale, sa fie reversibile si bine pregatite, in prealabil. In principiu, in cele mai multe cazuri privind reabilitarii monumentelor, este valabila zicala “mai putin inseamna mai mult” deoarece prin interventii masive asupra substantei originale pot fi cauzate pierderi de neinlocuit.
Reabilitarea adecvata a monumentelor istorice presupune o abordare atenta si amanuntita, sub urmatoarele aspecte: al unei investigari prealabile aprofundate si corespunzatoare a substantei construite, a caracteristicilor ei decorative, al unei documentari amanuntite a degradarilor prezente precum si a evolutiei lor, dar mai ales al unei diagnosticari finale integrale, in vederea adoptarii unor solutii competente si ponderate. Astfel in adoptarea solutiilor de reabilitare a monumentelor istorice ar trebui evitate propunerile de interventii radicale “ pentru eternitate”, deoarece de cele mai multe ori, ele presupun pierderi majore de substanta originala. In principiu, interventiile ar trebui limitate doar la remedieri ale degradarilor si consolidari ale elementelor evident periclitate, aceasta si deoarece respectivul domeniu de activitate ar fi bine sa ramana deschis in continuare, generatiilor viitoare.
Perioada inainte de 90 intretinerea curenta au lipsit orasul istoric, iar interventiile de reabilitare din zona au cunoscut multiple dezvoltari gresite. Interventiile neadecvate, in special asupra elementelor care definesc compozitia fatadelor si a acoperisurilor nu conduc numai la pierderi importante ale substantei construite originale, dar si la pierderi ireversibile privind informatiile despre aceasta.
Utilizarea unor materiale improprii precum si a unor solutii de detaliu neadecvate a condus la mutilarea unor cladiri, ceea ce are un impact negativ si asupra aspectului istoric a ansamblului. Exemplelor negative enuntate se adauga urmatoarele :
- schimbarea destinatiei unei cladiri sau a unui spatiu ce dauneaza intregii cladiri, inclusiv ca substanta originala
- indesirea exagerata creata prin realizarea de constructii anexe, improvizatii parazitare, pe terenul ramas liber al parcelelor sau prin amplasarea unor asemenea adaugiri in gangurile de acces.
- Reimpartirea majoritatii cladirilor in numeroase subunitati de locuit, fiind realizata de cele mai multe ori neinspirat, a condus chiar la subdivizarea unor incaperi
- Curatirea fatadelor de tencuielile desprinse ( in vederea protejarii trecatorilor) dar nerefacute, ceea ce a dus la apartitia igrasiei sau a vegetatiei.
- montarea reclamelor, a firmelor pe fatadele cladirilor respectiv a conductelor, cutiilor, cablurilor, aparatelor de aer conditionat
Conform acordului de colaborare ştiinţifică transfrontalieră dintre Muzeul Judeţean Satu Mare şi Universitatea naţională din Ujgorod, au fost efectuate săpături arheologice de-a lungul a mai multor ani în perimetrul complexului dacic de la Malaya Kopanya, raionul Vinogradiv, regiunea Transcarpatia.
În zona din Ucraina aflată la vest de Carpaţi în satul Malaya Kopanya, la doar 15 km de localitatea de frontieră Tarna Mare din judeţul Satu Mare, se află una dintre cele mai impresionante cetăţi dacice. O mare parte din suprafaţa sa a fost deja cercetată, conturându-se imaginea unei aşezări ce a reprezentat un important centru al civilizaţiei dacice, una dintre davele la care fac referire autorii antici. O mare parte din ceea ce cunoaştem despre cetatea dacică de pe malul Tisei se datorează profesorului Vjačeslav Kotigoroško de la Universitatea din Ujgorod. În acest an se împlinesc 30 de ani de când V. Kotigoroško a început săpăturile sistematice de Malaya Kopanya, stabilind că fortificaţia a fost construită şi locuită de către daci. De atunci, în fiecare an, sunt efectuate săpături arheologice, ele având ca rezultat apariţia unor informaţii noi referitoare viaţa oamenilor ce au trăit în zona Tisei superioare, în secolele de la turnura dintre era păgână şi cea creştină.
Aşezarea, cu o suprafaţă de 3,5 ha, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei, într-un defileu în care, ieşind spre câmpie, râul străbate ultimele culmi ale Carpaţilor. Sistemul de apărare al cetăţii este deosebit de complex, demn de un mare centru politic, comercial şi religios aflat la fruntariile nordice ale Daciei.
Ca urmare a intenselor cercetări şi a caracterului spectaculos al materialelor descoperite, vestigiile de la Malaya Kopanya au intrat şi în atenţia cercurilor ştiinţifice din România. Ministerul Culturii prin intermediul Muzeului Judeţean din Satu Mare a sprijinit şantierul arheologic realizând finanţarea parţială a săpăturilor şi a achiziţionare aparaturii necesare de cercetare şi înregistrare a datelor de pe şantierul arheologic. S-a urmărit şi sprijinirea activă a cercetărilor arheologice prin participarea unor specialişti din Satu Mare.
Cercetări din anul 2008. Pe teritoriul cetăţii au fost practicate trei suprafeţe (S XXXVII – XXXIX) cu o suprafaţă totală de 152 de metri pătraţi. În primele două suprafeţe au fost descoperite obiecte dacice datate la începutul erei noastre: ceramică dacică modelată cu mâna şi la roata olarului, fragmente de piatră de râşnită şi două fibule de bronz din sec I e.n. În suprafaţa XXXIX în stratul de cultură dacic a fost descoperită o locuinţă rectangulară, adâncită în pământ, cu vatră, databilă în secolele X- XI era nostră. S-au mai găsit un număr mare de vase ceramice sparte, caracteristice pentru evul mediu.
Menţionăm că în perimetrul complexului dacic de la Malaya Kopanya pentru prima dată au fost descoperite podoabe din aur. Acestea sunt: fragmente dintr-un torques (total 510 grame) tăiat în bucăţi, şi de asemenea un mâner de la un pandantiv tip găletuşă şi garnituri de la o brăţară. Torquesul a fost purtat la gât, fiind confecţionat din trei sârme groase din aur şi capete de îmbinare lucrate minuţios, ornamentate printr-o reţea de sârmuliţe. În forma completă avea o greutate de peste 1 kg. Brăţara este ornamentată prin şiruri de globule şi are o greutate de peste 70 g.Analogiile cunoscute ne permit să spunem că aceste torquesuri au fost confecţionate în sec. IV- III î.e.n şi erau considerate semnele unui statutului social aparte şi se transmiteau din generaţie în generaţie. Astfel a fost posibilă descoperirea înr-un mormânt datat din sec I î.e.n.
Contextul descoperirilor este deosebit de important, fiind foarte probabil cel mai mare cimitir dacic. În cursul campaniei de săpături din 2008 au fost descoperite piese de podoabă din argint, bronz şi fier, 11 spade îndoite ritual, 3 săbii curbe dacice (sica), mai multe vârfuri de lance şi pinteni. Descopririle din cimitir reflectă o elită războinică, cu un potenţial economic foarte ridicat, din timpul lui Burebista.
Drd. Szilágyi Levente – Valori etnograce în context transfrontalier
Zona de frontieră a fost mereu privită cu interes de cercetătorii în domeniul etnografiei şi anropologiei. Este o zonă de întrepătrundere a diverselor identităţi, existente sau create artificial. Este important de observat evoluţia pe care o are populaţia de o parte şi de alta a graniţei, imediat după formarea acesteia.
Pentru zona de graniţă româno-ucraineană, fenomenul este cu atât mai interesant cu cât graniţa a apărut relativ recent, după primul război mondial, divizând o comunitate unitară din punct de vedere al tradiţiilor, obiceiurilor şi din punct de vedere identitar. Graniţa poate fi asimilată, metaforic vorbind, atât unei „porţi” – în sensul de obstacol în calea comunicării, cât şi a unui „pod” – în sensul unificator pe care îl urmăreşte Europa de azi.
Drd. Diana Iegar – Monumentele istorice în arhive documentare
Pe măsura trecerii timpului, istoria a găsit mereu izvoare alternative. Acum aproximativ două secole, dacă ne referim la zona noastră, exista o delimitare clară între ştiinţa istorică, scrisă exclusiv pe baza documentelor, şi arheologie, care nu devenise încă un domeniu ştiinţific, fiind rezervat excentricilor înstăriţi, pasionaţi colecţionari de obiecte cu valoare estetică.
Dacă arheologia a devenit, pentru perioada începând cu evul mediu, o sursă de informaţii de neînlocuit, ultimii ani ne-au dovedit că situaţia este reciprocă. Istoricii au descoperit în arhivele documentare tipuri de documente care nu atrăseseră iniţial atenţia cercetării: inventare, testamente, surse scrise care conţin descrieri. Domeniul în care aceste documente sunt foarte importante este cel al istoriei arhitecturii şi al vieţii cotidiene.
Un caz reflectă întocmai această teorie. Este vorba despre cel al castelului din Vinogradovo, care a aparţinut baronilor din familia Perenyi.
O sursă complexă o constituie un inventar datând din anul 1773. Inventarul, realizat pe seama lui Alexandru şi Emeric de Perenyi, acesta din urmă încă minor, are două părţi: prima se referă la bunurile mobile din curia de la Vinogradovo, iar cel de al doilea la bunuri imobile, cuprinzând părţile de moşie ale celor doi din comitatul Ugocea. Comisia oficială care a realizat inventarul relatează şi locurile de păstrare ale obiectelor. Cu alte cuvinte, putem crea o imagine generală asupra compartimentării interioare a casei de locuit, dar şi asupra numărului şi tipului anexelor, care astăzi nu mai există.
În prima parte a inventarului găsim o descriere generală a rezidenţei. Avem date sumare despre aspectul exterior al castelului: geamurile sunt realizate din sticlă, prinsă în rame de cositor. Beneficiem de informaţii bogate care contribuie la istoria alimentaţiei acelei perioade, bazându-ne în primul rând pe tipurile de ustensile păstrate mai ales în bucătăria, cămara şi podul curiei. Înafara curiei propriu-zise, există construcţii anexe necesare funcţionării acesteia ca un centru economic de domeniu.
Acest izvor extrem de detaliat este doar un exemplu asupra informaţiilor pe care le putem obţine în arhivele documentare. Desigur, acestor tipuri de surse, care reconstituie în mod special aspecte ale modului de viaţă, al culturii materiale şi al arhitecturii li se adaugă informaţii de altă factură, pe care nu le-am prezentat aici (informaţii referitoare la viaţa spirituală, aspectul şi inventarul monumentelor ecleziastice, istoria armamentului etc.).
Mircea Drăgan – Intervenţii la faţade în zone protejate. Câteva consideraţii din punct de vedere al legislaţiei actuale
Este cunoscut ca problemele referitoare la pastrarea si ingrijirea orasului istoric necesita o abordare complexa. In acest context ar fi bine ca interventiile planificate sa concorde posibilitatilor reale, sa fie reversibile si bine pregatite, in prealabil. In principiu, in cele mai multe cazuri privind reabilitarii monumentelor, este valabila zicala “mai putin inseamna mai mult” deoarece prin interventii masive asupra substantei originale pot fi cauzate pierderi de neinlocuit.
Reabilitarea adecvata a monumentelor istorice presupune o abordare atenta si amanuntita, sub urmatoarele aspecte: al unei investigari prealabile aprofundate si corespunzatoare a substantei construite, a caracteristicilor ei decorative, al unei documentari amanuntite a degradarilor prezente precum si a evolutiei lor, dar mai ales al unei diagnosticari finale integrale, in vederea adoptarii unor solutii competente si ponderate. Astfel in adoptarea solutiilor de reabilitare a monumentelor istorice ar trebui evitate propunerile de interventii radicale “ pentru eternitate”, deoarece de cele mai multe ori, ele presupun pierderi majore de substanta originala. In principiu, interventiile ar trebui limitate doar la remedieri ale degradarilor si consolidari ale elementelor evident periclitate, aceasta si deoarece respectivul domeniu de activitate ar fi bine sa ramana deschis in continuare, generatiilor viitoare.
Perioada inainte de 90 intretinerea curenta au lipsit orasul istoric, iar interventiile de reabilitare din zona au cunoscut multiple dezvoltari gresite. Interventiile neadecvate, in special asupra elementelor care definesc compozitia fatadelor si a acoperisurilor nu conduc numai la pierderi importante ale substantei construite originale, dar si la pierderi ireversibile privind informatiile despre aceasta.
Utilizarea unor materiale improprii precum si a unor solutii de detaliu neadecvate a condus la mutilarea unor cladiri, ceea ce are un impact negativ si asupra aspectului istoric a ansamblului. Exemplelor negative enuntate se adauga urmatoarele :
- schimbarea destinatiei unei cladiri sau a unui spatiu ce dauneaza intregii cladiri, inclusiv ca substanta originala
- indesirea exagerata creata prin realizarea de constructii anexe, improvizatii parazitare, pe terenul ramas liber al parcelelor sau prin amplasarea unor asemenea adaugiri in gangurile de acces.
- Reimpartirea majoritatii cladirilor in numeroase subunitati de locuit, fiind realizata de cele mai multe ori neinspirat, a condus chiar la subdivizarea unor incaperi
- Curatirea fatadelor de tencuielile desprinse ( in vederea protejarii trecatorilor) dar nerefacute, ceea ce a dus la apartitia igrasiei sau a vegetatiei.
- montarea reclamelor, a firmelor pe fatadele cladirilor respectiv a conductelor, cutiilor, cablurilor, aparatelor de aer conditionat
