Gherţa Mică - Casa evreiască
Document tools
Available in:
- en
- ro
Datorită transformărilor sociale, marea majoritate a cetăţenilor tind să-şi modifice aspectul fizic, estetic şi nu în ultimul rând cel funcţional al locuinţei în care trăiesc. În Gherţa Mică s-a găsit o casă tradiţională construită din văioage, pe o structură arhitecturală tradiţională, dar cu spaţii destinate altor scopuri decât cele de locuit, funcţionând şi ca magazin. Locuinţă este compusă dintr-o intrare pe partea laterală a casei, iar în locul tindei de altă dată s-a construit o bucătărie, o cămară de alimente şi o altă cămară prevăzutăp cu o cale de acces înspre podul casei. Casa este construită la începutul secolului al XX-lea şi reîntregită în perioada interbelică. Porţiunea din faţă a fost extinsă cu încă o cameră pe porţiunea fostului târnaţ. Dimensiunile de gabarit ale casei sunt de 12 x 7m. Datorită reînnoirii în timp această casă şi-a primit o altă funcţionalitate, dar şi-a păstrat caracterul local.