Halmeu - Biserica reformată

Halmeu este una dintre cele mai vechi localităţi din fostul comitat Ugocea. Prima menţiune a denumirii satului datează încă din 1217, în Registrul de la Oradea, când patru localnici sunt supuşi probei fierului. Biserica este menţionată pentru prima dată în 1322, în registrul de dijme papale. Data exactă a construcţiei edificiului de cult rămâne necunoscută, dar, potrivit inscripţiei cu
anul 1417 de pe tabernacol, aceasta trebuia să fie gata la începutul secolului al XV-lea. Clădirea păstrează de fapt forma medievală, deşi a suferit mai multe transformări de-a lungul secolelor. Sanctuarul se închide cu trei laturi ale unui octogon, bolţile sunt prevăzute cu nervuri, iar in exterior zidurile sunt sprijinite de contraforturi. Una dintre consolele care sprijină bolţile din sanctuar este decorată cu o sculptură reprezentând un cap de om. În 1958 s-a descoperit ancadramentul uşii de intrare în fosta sacristie, tabernacolul şi, pe latura sudică, scaunul preotului. A fost dezvelită o nişă şi pe latura nordică a arcului de triumf. Tavanul navei a fost iniţial plat, însă a fost înlocuit cu o reţea de bolţi de inspiraţie gotică, din lemn (acelaşi tip de boltă există şi în biserica reformată din Hust), în 1858, când turnul din lemn adosat faţadei dinspre vest a fost înlocuit cu unul din piatră. Cu această ocazie nava a fost alungită, însă vechea uşă gotică a fost refolosită. Noul turn, construit în stil neogotic, este octogonal în partea superioară. În cripta bisericii, realizată în secolul al XVIII-lea, există mormintele familiilor care au finanţat reconstruirea bisericii după invazia tătarilor din 1717. Coroana amvonului datează din perioada barocului târziu. În cimitirul din jurul bisericii se păstrează încă pietre de mormânt datând din perioada modernă, realizate din piatră profilată. Cele două clopote datează din 1928, respectiv 1861.