Porumbeşti - Biserica greco-catolică „Înălţarea Domnului”
Unelte Document
Available in:
- en
- ro
Parte a fostului comitat Ugocea, satul deţine o comunitate greco-catolică numeroasă începând cu secolul al XVIII-lea. Biserica actuală a fost construită în 1836, în stil clasic. Turnul adosat faţadei de vest, de o înălţime impunătoare, capătă în partea superioară forma unui bulb de ceapă. Pereţii clădirii sunt împărţiţi în registre cu ajutorul lizenelor şi al cornişelor proeminente. Acoperişul navei este format din trei corpuri separate, iar sanctuarul boltit descrie un plan semicircular. Locul cantorului, klirosul, este delimitat prin nişe săpate în pereţii bisericii. Cel mai valoros element arhitectonic din interiorul bisericii este iconostasul, realizat în manieră specifică sfârşitului de secol XVIII. Stilul decorului aminteşte de iconostasul din Ujgorod, datând din 1777–1779, dar conţine şi elemente care individualizează opera meşterului faţă de model. Mesele din faţa icoanelor principale sunt realizate cu ajutorul unor plăci curbate, iar icoanele reprezentând Cina cea de Taină şi Iisus marele preot sunt poziţionate mai în faţă. Sculpturile sunt vopsite în alb şi auriu. Pictura murală a fost realizată în cea de a doua jumătate a secolului XX. (TSz).