Turţ - Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”
Document tools
Biserica aşezată pe una dintre cele şapte coline ale satului domină împrejurimile prin forma sa zveltă şi elegantă. Construit în anul 1836, edificiul are o singură navă, altar cu închidere semicirculară şi un turn adosat faţadei de vest. Deasupra intrării principale, situate pe faţada dinspre vest, există trei ferestre de formă semicirculară. Turnul care iese în rezalit din câmpul faţadei principale este prevăzut la nivelul superior cu patru cadrane de ceas şi se termină cu o lanternă. Câmpul faţadelor este divizat cu ajutorul pilaştrilor şi al cornişelor. Pictura altarului reprezintă Învierea Domnului.
Edificiul dispunea, în anul 1940, de nu mai puţin de patru clopote. Din păcate, greutatea acestora a contribuit, alături de caracterul seismic al zonei la deteriorarea gravă a bisericii. Astfel, în anul 1962, pereţii bisericii au fost sprijiniţi de cinci contraforturi puternice, iar clopotele au fost mutate într-un turn clopotniţă situat în imediata apropiere a faţadei bisericii. Pictura interioară este opera artistică a pictorului Iuliu Papp din Satu Mare.