Este o casă de formă dreptunghiulară, compusă din două camere şi o tindă. Sistemul de construcţie este din potici, cu tencuială din lut, zugrăvită cu var. Această casă de locuit a fost ulterior transformată în magazin, asigurându-se intrarea separată printr-o uşă din târnaţ. Pe toată lungimea casei se află un târnaţ sprijinit pe nişte stâlpi ciopliţi simplu. Acoperişul în patru ape este teşit la capete, formând două şuturi cu scândură cu iluminatoare (nişe pentru aerisire). Casa este prevăzută cu două hornuri, existând posibilitatea de a face foc în toate cele trei spaţii ale casei. Învelitoarea este din azbociment (poală). Casa este construită în 1935.
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.