Fancikove
Unelte Document
Versiune Tipăribilă
Trimite adr. prin mail
Satul Fancikove, cu 2209 locuitori, este situat pe malul drept al Tisei, la o distanţă de numai 8 km de Vinogradovo, pe drumul care leagă oraşul Ujgorod de centrul raional.
Satul este menţionat pentru prima dată în anul 1303, când fiii lui Felician, Fancsika, Mihai şi Martin din neamul Hontpazmany îşi împart posesiunile din comitatele Bihor şi Ugocea. În timp ce Fancsika şi Mihai preferă Bihorul, cel de al treilea frate, Martin, va moşteni moşiile din Ugocea, printre care Fancikove.
O legendă locală leagă numele localităţii Fancikove de regele Matia Corvin. Se spune că regele obişnuia să se plimbe prin ţară îmbrăcat în haine obişnuite, fără alai, pentru a observa direct problemele locuitorilor. Într-o călătorie în zona împădurită a Ugocei, Matia a observat pe marginea unui pârâu o fată frumoasă, care spăla rufe. Între cei doi s-a născut o poveste de dragoste, care a durat până când regele a fost nevoit să se întoarcă la obligaţiile sale. La plecare, Matia i-a dăruit fetei, numită Fanni, o moşie în zonă. Satul format pe acea moşie a luat numele fetei, în forma sa de alint (în lb. maghiară, Fancsika).
Din punct de vedere istoric, realitatea este diferită, iar numele satului poate fi urmărit cu destul de multă acurateţe de la primul proprietar, Fancsika, cel care a părăsit zona la începutul secolului al XIV-lea, pentru a se muta în Bihor.
Martin, proprietarul satului după împărţirea din anul 1303 este strămoşul mai multor familii nobiliare din zonă, dintre care cea mai importantă este familia Fancsikai. După un timp, satul devine un exemplu tipic pentru localităţile locuite de nobili mici: iobagi nu mai există, iar moşia este divizată, în secolul al XVI-lea, între mai mult de 20 de familii de nobili.
În anul 1717, în timpul invaziei tătarilor, 50 de oameni din Fancikove au fost luaţi prizonieri, doar 26 dintre ei întorcându-se acasă.
În timpul conscripţiei urbariale din timpul Mariei Tereza, în secolul al XVIII-lea, în sat apar din nou menţionaţi iobagi, alături de nobilii locali.
După cel de al doilea război mondial, Fancikove, odată cu întreaga regiune Transcarpatia este inclusă în URSS. În iulie 1945, 81 de locuitori ai satului au fost transportaţi în lagăre de muncă din diverse locaţii. Despre soarta lor nu se ştie nimic, pentru că niciuna dintre cele 81 de persoane nu s-a mai întors acasă.
Localitatea avea biserică încă în secolul al XIV-lea, care va deveni reformată după anul 1560. În zilele noastre, satul are patru biserici: ortodoxă, greco-catolică (cultul a fost din nou acceptat după 1990), reformată şi romano-catolică. Edificiile de cult nu mai păstrează însă forma originală.
Satul este menţionat pentru prima dată în anul 1303, când fiii lui Felician, Fancsika, Mihai şi Martin din neamul Hontpazmany îşi împart posesiunile din comitatele Bihor şi Ugocea. În timp ce Fancsika şi Mihai preferă Bihorul, cel de al treilea frate, Martin, va moşteni moşiile din Ugocea, printre care Fancikove.
O legendă locală leagă numele localităţii Fancikove de regele Matia Corvin. Se spune că regele obişnuia să se plimbe prin ţară îmbrăcat în haine obişnuite, fără alai, pentru a observa direct problemele locuitorilor. Într-o călătorie în zona împădurită a Ugocei, Matia a observat pe marginea unui pârâu o fată frumoasă, care spăla rufe. Între cei doi s-a născut o poveste de dragoste, care a durat până când regele a fost nevoit să se întoarcă la obligaţiile sale. La plecare, Matia i-a dăruit fetei, numită Fanni, o moşie în zonă. Satul format pe acea moşie a luat numele fetei, în forma sa de alint (în lb. maghiară, Fancsika).
Din punct de vedere istoric, realitatea este diferită, iar numele satului poate fi urmărit cu destul de multă acurateţe de la primul proprietar, Fancsika, cel care a părăsit zona la începutul secolului al XIV-lea, pentru a se muta în Bihor.
Martin, proprietarul satului după împărţirea din anul 1303 este strămoşul mai multor familii nobiliare din zonă, dintre care cea mai importantă este familia Fancsikai. După un timp, satul devine un exemplu tipic pentru localităţile locuite de nobili mici: iobagi nu mai există, iar moşia este divizată, în secolul al XVI-lea, între mai mult de 20 de familii de nobili.
În anul 1717, în timpul invaziei tătarilor, 50 de oameni din Fancikove au fost luaţi prizonieri, doar 26 dintre ei întorcându-se acasă.
În timpul conscripţiei urbariale din timpul Mariei Tereza, în secolul al XVIII-lea, în sat apar din nou menţionaţi iobagi, alături de nobilii locali.
După cel de al doilea război mondial, Fancikove, odată cu întreaga regiune Transcarpatia este inclusă în URSS. În iulie 1945, 81 de locuitori ai satului au fost transportaţi în lagăre de muncă din diverse locaţii. Despre soarta lor nu se ştie nimic, pentru că niciuna dintre cele 81 de persoane nu s-a mai întors acasă.
Localitatea avea biserică încă în secolul al XIV-lea, care va deveni reformată după anul 1560. În zilele noastre, satul are patru biserici: ortodoxă, greco-catolică (cultul a fost din nou acceptat după 1990), reformată şi romano-catolică. Edificiile de cult nu mai păstrează însă forma originală.
